Mitiska REIM a cumpărat 11 galerii comerciale în România

Mitiska REIM a cumpărat 11 centre comerciale  și alte trei în curs de dezvoltare de la Alpha Property Development, divizie a dezvoltatorului ceh Intercora.

Acestea au o suprafață comercială de 55.000 mp și găzduiesc chiriași precum Deichmann, Takko sau Pepco, având ca ancore retailerii Lidl și Kaufland.

Mitiska au devenit proprietari integrali ai portofoliului Intercora de pe plan local, cumpărând restul de 50% al companiei, după ce în 2013 achiziționaseră o participație de 50%.

Astfel, belgienii sunt proprietarii a 19 proiecte de retail în România cu o suprafață totală de circa 85.000 de metri pătrați, la care se adaugă patru proiecte în dezvoltare.

Considerăm că este o investiție solidă într-un portofoliu diversificat, care generează venituri foarte stabile, pe termen lung și la care putem adăuga valoare prin managementul activelor. Parteneriatele noastre anterioare, atât cu Alpha Property Development, cât și cu Intercora ne-au permis să construim cu succes o amprentă puternică în România și să ne susținem ambițiile mai ample de pe alte piețe din Europa Centrală și de Est, a spus Axel Despriet, CEO al Mitiska REIM.

Mitiska REIM investește exclusiv în sectorul centrelor comerciale din Europa de Vest și Europa Centrală și de Est. Modelul de investiții al companiei este pe bază de parteneriat.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Costul, mai important decât locația pentru 44% dintre românii care își cumpără o locuință

Dorința de achiziție a unei proprietăți este în creștere la nivelul continentului, însă impactul financiar al acestei decizii variază...

Startupurile Munch și Bonapp, care luptă împotriva risipei alimentare, fuzionează

Munch, aplicația numărul unu în lupta împotriva risipei alimentare în Ungaria, Cehia și Slovacia, a fuzionat cu Bonapp, liderul...