Miniso deschide primul magazin stradal din Bucureşti, ȋn Piaţa Romană

Miniso va deschide joi, 29 noiembrie, primul magazin stradal din România în Piaţa Romană, unul dintre cele mai importante poluri comerciale din Bucureşti.

Miniso a închiriat pe bulevardul Magheru un spaţiu de 125 de metri pătraţi, tranzacţia fiind intermediată de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Acesta va fi cel de-al patrulea magazin Miniso de pe piaţa locală, dupa unităţile inaugurate în centrele comerciale Mega Mall, Veranda Mall şi Iris Titan din Bucureşti.

În condiţiile în care compania şi-a facut intrarea pe piaţa locală în urmă cu mai puţin de trei luni, obiectivul pentru 2018 în ceea ce priveşte numărul de deschideri a fost atins, planurile companiei fiind de a ajunge la un portofoliu de 40 de unităţi pe piaţa locală până în 2020.

Cine este Miniso

Miniso este un retailer japonez de produse pentru casă, accesorii și jucării înființat în anul 2013, în Tokyo, de către designerul japonez Miyake Junya și de un tânăr antreprenor chinez Ye Guof. Compania opereaza peste 3.000 de magazine în peste 70 de țări la nivel global. Începând din 2017, brandul este prezent la nivel european în Germania, Polonia, Serbia, Spania, Grecia, Estonia și Ucraina si este recunoscut pentru prețurile accesibile, calitatea, utilitatea si designul propriu al produselor comercializate.

- Publicitate -

Ultimele

4 din 10 angajați sunt nemulțumiți de salariu și jumătate cred că este ok

Un procent 39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor,...