miniMAX DISCOUNT a deschis un magazin la Câmpulung Moldovenesc

Compania miniMAX DISCOUNT a deschis un nou magazin în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, în urma unei investiţii de 250.000 euro, ajungând astfel la o reţea naţională de 38 de unităţi.

Magazinul a fost deschis într-un spaţiu cu o suprafaţă de 800 metri pătraţi închiriat la parterul centrului comercial „Montana Touristic Mall”, se arată într-un comunicat al retailerului. Noua unitate are un portofoliu de 2.000 de produse şi a generat 25 de locuri de muncă.

Tot în această lună, miniMAX DISCOUNT a deschis primul magazin în Bucureşti, în cartierul Berceni din sectorul 4.

„Obiectivul nostru pentru final de an este atingerea unui număr de 50 de magazine în reţea. Am aşteptat suficient şi momentul extinderii în Bucureşti, însă avem certitudinea că a meritat să ne concentrăm atenţia pe una dintre cele mai aglomerate pieţe, precum cea din sectorul 4”, a declarat directorul general al companiei, Rainer Exel.

În august, compania Mercadia Holland, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu, a achiziţionat operatorul reţelei de magazine de discount miniMAX  DISCOUNT. Până la preluarea de către Mercadia, acţionariatul miniMAX a fost alcătuit din grupul austriac Real4You şi două persoane fizice, Rainer Exel şi Andreas Kämpf.

Grupul Mercadia Holland BV deţine pachetele majoritare ale companiilor MIC.RO Retail, BET CAFE ARENA şi iLearn. MIC.RO Retail şi-a început activitatea pe piaţa românească de retail în aprilie, prin lansarea unei reţele de magazine de proximitate.

- Publicitate -

Comerțul electronic din România ocupă locul 3 în Europa Centrală și de Est

România se clasează pe locul 3 între statele membre UE din Europa Centrală și de Est în ceea ce...

Brandul italian Cioccolatitaliani, adus pe piața locală de Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, își extinde portofoliul prin adăugarea francizei italiene Cioccolatitaliani,...