Pentru al șaptelea an consecutiv, Selgros, împreună cu Chef Cezar Munteanu, derulează programul „Sănătatea începe din farfurie”. Acesta aduce educația gastronomică în școli și urmărește să promoveze obiceiuri de mâncat sănătoase în rândul copiilor.
Din martie până în mai, aproximativ 10.000 de elevi de ciclu primar din toată țara participă la program, în care învață să cunoască alimentele și produsele naturale și să aleagă conștient o dietă mai sănătoasă. Egida programului este „Copiii sănătoși de astăzi sunt adulții sănătoși de mâine”.
Chef Cezar Munteanu va susține, alături de echipa sa, activități educative adaptate înțelegerii copiilor, jocuri sportive ușoare și degustări. Toate activitățile se vor desfășura în sala de sport a școlii deoarece, cum spune și chef Cezar, „o alimentație sănătoasă nu este suficientă dacă nu facem mișcare în fiecare zi”.
La prima etapă a programului „Sănătatea începe din farfurie”, care începe pe 18 martie, participă școli generale din București și Craiova. Programul va include toate orașele ce găzduiesc magazine Selgros din țară și se va încheia pe 24 mai, la Constanța.
La București, Chef Cezar și prietenii săi se vor afla la patru școli: Școala Gimnazială Nr. 7 din Băneasa (18 martie), Școala Gimnazială Nr. 1 din Pantelimon (19 martie), Școala Gimnazială Nr. 2 din Berceni (20 martie) și Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu” Domnești din Dr. Taberei (20 martie), unde se vor întâlni, cumulat, cu peste 1.500 de elevi.
A doua etapă a programului se desfășoară sub forma unui concurs între școlile participante. În fiecare an este aleasă o clasă câștigătoare dintre toate cele înscrise în program. Clasele care doresc să participe la concurs vor organiza și desfășura o activitate care să reflecte promovarea unui stil de viață sănătos.
Premiul oferit constă într-o tabără gratuită, organizată pe durata vacanței de vară. Timp de o săptămână, copiii vor fi cazați într-o pensiune din apropierea Brașovului, unde vor găti alături de chef Cezar Munteanu, vor lua parte la diverse activități sportive și culinare și se vor distra alături de echipa “Sănătatea Începe Din Farfurie”.