Metro va avea un depozit logistic de 58.000 mp în WdP Ștefănești

JLL a reprezentat Metro în procesul de consolidare a activităților de distribuție într-un singur proiect cu o suprafață de peste 58.000 mp, care va fi dezvoltat de compania belgiană WdP, în Ștefănești, în nordul Bucureștiului.

Aceasta este cea mai mare tranzacție de pe piața industrială și logistică din România încheiată în acest an, reprezentând aproximativ un sfert din totalul suprafeței  închiriate în primele nouă luni.

„Împreună cu Metro am realizat un proces structurat cu un calendar strict care ne-a permis să încheiem contractul de închiriere într-un timp scurt, de numai șase luni. A fost un proces complex având în vedere că cerințele Metro au vizat atât spații care oferă depozitare pentru mărfuri care necesită temperatură controlată, cât și ambient. Cea mai mare provocare a fost însă să punem la punct toate detaliile pentru a încheia cu succes o tranzacție record, de peste 58.000 metri pătrați”, a declarat Costin Bănică, Head of Industrial Department JLL România.

Scopul acestui proces a fost de a crea sinergii în cadrul companiei și la nivelul rețelei de furnizori. În plus, prin consolidarea activităților de logistică, Metro încearcă să preîntâmpine și problema disponibilității forței de muncă, una dintre cele mai mari dificultăți cu care se confruntă sectorul logistic local.

Vestul Bucureștiului, cea mai importantă destinație pentru activitățile de logistică în ultimii ani, se confruntă cu un deficit de forță de muncă specializată, companiile care operează acolo fiind în situația de a atrage personal de la 50-60 km distanță.

„Ștefănești oferă toate avantajele unei zone emergente, inclusiv o disponibilitate mai mare a forței de muncă. În plus, Metro a apreciat avantajul de a fi într-o zonă în care oferă infastructură bine dezvoltată – Șoseaua de Centură cu regim de drum expres și conexiuni foarte bune cu autostrada A1 spre Pitești și cu interiorul Bucureștiului”, a adăugat Viorel Opaiț, Director de Dezvoltare JLL România.

Consolidarea operațiunilor logistice ale rețelelor de retail în vederea optimizării lanțului de distribuție este o tendință din ce în ce mai prezentă pe piața locală care traversează una dintre cele mai dinamice perioade în ultimii 2-3 ani.

- Publicitate -

România va depăși 4,5 milioane mp spații de retail modern la final de 2024

În 2024, stocul de spații de retail modern va depăși 4,5 milioane de metri pătrați, cu mai mult de...

Platforma Hedepy a încheiat 2023 cu o investiție de 3,9 milioane de euro

Platforma de psihoterapie online care reunește sute de terapeuți din întreaga lume Hedepy, a finalizat la sfârșitul anului trecut...