La cinci ani de la inaugurare, Metro Cash & Carry Brăila se închide din luna martie.
„Încă de la deschiderea magazinului în Brăila, METRO România și-a manifestat interesul și a investit în regiune, a avut încredere în potențialul de afaceri al zonei, așteptându-se totodată și ca mediul economic să evolueze într-o direcție pozitivă. Din păcate, conjunctura economică dificilă, dezvoltarea economică locală nu au fost pe măsura așteptărilor scontate. Campaniile de marketing desfășurate, evenimentele și ofertele speciale dedicate în totalitate clienților noștri nu au putut compensa totuși evoluția economică dificilă și descendentă a pieței sau a mediului economic local”, a explicat Adina Tîmplaru, Head of Corporate Communications METRO Management, la solicitarea redactorilor publicației locale „Obiectiv Vocea Brăilei”.
„Pe lângă grija față de angajații noștri, cărora le vom asigura compensaţii financiare conform prevederilor contractului colectiv de muncă, vom depune toate eforturile necesare pentru a-i sprijini pe angajații afectați de proces și, printr-o consultare strânsă cu reprezentanții Sindicatului, vom căuta soluții privind această situație”, a încheiat Adina Tîmplaru.
Clienții Metro vor putea beneficia în continuare de produsele și serviciile companiei în unitatea cea mai apropiată, adică magazinul din Galați.