Mega Image a demarat un amplu proces de reamenajare și modernizare a magazinelor și depozitelor, acțiune în care au fost investiți deja 25 milioane de euro.
Astfel, 140 de unități au trecut prin procese de reamenajare, cu investiții concretizate în echipamente noi și în procese automatizate care să monitorizeze în mod continuu activitatea operațională a fiecărei unități.
În rețeaua Mega Image sunt activi peste 15.000 de angajați, compania fiind unul dintre cei mai mari angajatori din țară, iar prin planul de deschideri de noi magazine vor fi create alte locuri de muncă.
Și programul „Gusturi românești de la gospodari” se dezvoltă anual, ajungând în prezent la peste 300 de producători de legume și fructe. În 2023, peste 28.600 de tone de legume și fructe livrate de producători direct în magazine.
În categoria legume, recordul a fost înregistrat de cartofi, cu 6.500 de tone, și de tomate, cu 2.800 de tone. Fructele cu cele mai bune rezultate au fost merele, cu peste 2.900 de tone și pepeni cu peste 2.400 tone.