MedLife anunță achiziționarea pachetului majoritar al societății medicale Onco Team Diagnostic, adăugând astfel în portofoliul de achiziții primul laborator cu profil de anatomie patologică și biologie moleculară.
Unitatea se alătură laboratoarelor din grup (MedLife Grivița, MedLife Brașov, Laborator Panduri ș.a.) care asigură acest segment de analize.
Laboratorul Onco Team Diagnostic, situat în București și cu o activitate de peste 6 ani pe piață, este unul dintre laboratoarele de referință pentru acest segment, punând la dispoziția pacienților un sistem complet automat de patologie, imunohistochimie și biologie moleculară. Echipa medicală, formată din medici cu experiență de peste 20 de ani, asigură un diagnostic de maximă acuratețe, folosind metodologii și tehnici de vârf din domeniu.
„Prin această achiziție ne întărim activitatea pe partea de laborator, oferind pacienților excelență în procesarea testelor. Laboratorul este dotat cu tehnologie de ultimă generație, în linie cu standardele MedLife, iar echipa este formată din medici supraspecializați pe nișa lor. Este primul pas din proiectul de extindere și dezvoltare, aprobat de către acționari în urmă cu câteva luni. Urmează o perioadă susținută de achiziții, la finalul căreia dorim să ne consolidăm poziția de lider”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife Group.
Totodată, Onco Team Diagnostic este unul dintre furnizorii relevanți de servicii de laborator în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) și nu numai, unitatea având contracte și cu Casele de Asigurări de Sănătate ale altor două județe, Argeș și Dâmbovița. În felul acesta, laboratorul acoperă o gamă largă de teste din segmentele histopatologie și imunohistochimie, cât și examene citodiagnostice.
Potrivit reprezentanților companiei, în 2018 unitatea a înregistrat o cifră de afaceri de 1,1 milioane de euro.
Prin preluarea laboratorului Onco Team Diagnostic, grupul MedLife ajunge la un portofoliu compus din 24 de companii achiziționate, ultima anunțată fiind Centrul Badea Medica, din Cluj-Napoca.