MedLife a avut afaceri în scădere cu 3% în prima jumătate a anului

MedLife a înregistrat în primele șase luni ale anului 2020 o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 454,6 de milioane de lei, apropiata de valoarea anului 2019.

Dezvoltarea a trei laboratoare COVID-19, într-un timp record, a reprezentat una dintre realizările importante ale grupului din prima jumătate a anului 2020.

„Am înregistrat peste 860.000 de vizite în clinici și peste 2,5 milioane de analize procesate. Am putut susține fluxurile din maternități și spitale pentru ca viitoarele mame să poată naște în siguranță, iar pacienții care au avut nevoie de intervenții chirurgicale în regim de urgență să le poată efectua în timp util”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

“În perioada stării de urgență, echipa noastră a asigurat peste 100.000 de consultații online și offline. S-au oferit peste 20.000 de investigații imagistice și peste 400.000 de analize de laborator angajaților companiilor, în plus s-au susținut gratuit peste 5000 de ore de sport precum si de consiliere psihologică”, a mai spus Mihai Marcu.

În a doua jumătate de an, compania intenționează continuarea investirii în programele deja existente, dar și dezvoltarea de proiecte și produse noi post COVID.

- Publicitate -

Gadgeturi și jucării în locul tradiționalelor haine noi de Paște

Coșul de cumpărături online pentru Paște s-a modificat anul acesta, iar gadgeturile, electrocasnicele, dar și jucăriile sau alte cadouri...

Beko a fabricat peste 45 milioane aparate frigorifice la fabrica din Găești

Fabrica Beko din Găești, județul Dâmbovița, cu o tradiție de peste 50 de ani, locul de origine al frigiderelor...