McDonald’s deschide un nou restaurant în Ploiești pe 1 iunie

McDonald’s deschide sezonul de vară prin inaugurarea restaurantului cu numărul 72, la 1 iunie, în centrul comercial Ploiești Shopping City.

Acesta este cel de-al patrulea restaurant McDonald’s din Ploiești, deschis în urma unei investiții de 2,6 milioane lei.

„Deschidem noul restaurant din Ploiești la timp pentru sezonul de vară, cel mai aglomerat sezon la McDonald’s”, anunță Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România.

„Acesta este cel al patrulea restaurant din Ploiești, lucru care arată relația strânsă pe care o avem cu ploieștenii. Orașul Ploiești a fost unul dintre primele din România în care am deschis un restaurant McDonald’s acum peste 20 de ani și mă bucur să văd că și astăzi clienții ne vizitează din ce în ce mai des și își doresc să fim cât mai aproape de ei. Restaurantul din Ploiești este prima deschidere de anul acesta, un an foarte ambițios în care urmează să deschidem încă 6 restaurante”, încheie Daniel Boaje.

Prin noua deschidere, McDonald’s asigură 40 de locuri de muncă și recrutează în continuare angajați în poziții de Crew, Manager Trainee, Guest Experience Leader și Hostess în toate restaurantele din țară.

Odată cu deschiderea noului restaurant, McDonald’s satisface pofta clienților cu o ofertă în ediție limitată: între 1-5 iunie, clienții care cumpără un Big Mac, un McChicken, o porție de Aripioare, o înghețată McSundae sau o porție medie de cartofi, primesc un al doilea produs din același fel din partea casei.

Noul restaurant McDonald’s din România este situat în incinta centrului comercial Ploiești Shopping City (DN1B, km 6) și este deschis de luni până duminică, în intervalul orar 10:00 – 22:00.

- Publicitate -

În ultimele două luni au fost livrate proiecte de retail cu o suprafață similară cu toate livrările din 2024

Deși în primul trimestru nu a fost finalizat niciun proiect nou de retail la nivel național, ritmul de livrare...

Bucureștiul, în topul celor mai dinamice piețe industrial-logistice din Uniunea Europeană

Stocul modern de spații industriale și logistice închiriabile din București s-a extins de aproape patru ori în ultimii zece...