Compania de securitate cibernetică McAfee va fi vândută unui grup de investitori pentru 14 miliarde dolari, la puțin peste un an după ce s-a relistat la bursă.
Consorțiul condus de Advent International Corporation și Permira Advisers va plăti aproximativ 12 miliarde dolari în numerar pentru a achiziționa toate acțiunile McAfee.
La această sumă se vor adăuga și datoriile curente ale companiei, situate la circa 2 miliarde de dolari.
Compania s-a listat la bursă în 1992, apoi din nou în 1999, în urma unei fuziuni, înainte ca Intel să o cumpere pentru aproximativ 7,7 miliarde dolari și să o radieze în 2011.
McAfee a revenit din nou la bursă în octombrie 2020, profitând de atmosfera pozitivă din jurul industriei securității cibernetice.

Cine a fost John McAfee?
Vânzarea este cel mai recent episod din istoria companiei fondate de John McAfee în 1987.
Programatorul, care înainte de moarte devenise un guru al criptomonedelor, și-a dat demisia din companie în 1994.
Numele companiei rămâne în continuare asociat cu cel al lui John McAfee, care a murit în iunie anul trecut, la vârsta de 75 de ani, într-o închisoare spaniolă.
Acolo aștepta extrădarea în Statele Unite pentru a fi judecat într-un proces de fraudă fiscală.