Mașinile care blochează traficul și stațiile RATB vor fi ridicate

Primăria Municipiului București a anunțat că toate mașinile care blochează traficul și stațiile RATB vor fi ridicate.

„Dincolo de dificultățile preluării unei cantități mari de zăpadă, ne-am mai confruntat cu o altă problemă în aceste zile, aceea că o parte dintre conducătorii auto și-au lăsat mașinile parcate pe liniile de tramvai sau de troleibuz, au blocat stațiile RATB și accesul în incinta școlilor, a spitalelor și a altor instituții ale statului. Chiar în această dimineață am avut un astfel de caz: linia de troleibuz 70 a fost blocată două ore în zona bulevardului Basarabia de un autoturism parcat. La sfârșitul anului trecut s-a clarificat legea prin norme, acestea trebuie să fie însușite prin norme interne de către toate primăriile, atât Primăria Generală, cât și cele de sectoare. Prin urmare, începând de astăzi, toate mașinile care vor bloca traficul și circulația RATB vor fi ridicate printr-o platformă a Administrației Străzilor, până la aprobarea acestor norme de către consiliile locale și de către Consiliul General al Municipiului București. Trebuie să acționăm urgent, energic, astfel încât să nu mai avem transport public blocat”, a spus Primarul General.

Mai mult, în zilele de marți și miercuri, elevii pot întârzia la ore până la 9:30, fără a primi absențe.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.