Magazinele MAMBricolaj au fost reconfigurate în stil labirint, optimizat pentru a determina clienții să exploreze toate raioanele și să descopere ofertele speciale și promoțiile.
MAMGhencea dispune de stații de încărcare electrică și un ATM de numerar pentru confortul clienților, iar retailerul colaborează cu o asociație de persoane cu dizabilități pentru servicii de ambalare.
Mai mult, compania a adăugat peste 2.000 de produse noi în portofoliul său din categorii precum animale de companie, papetărie și rechizite, accesorii auto, accesorii pentru telefoane, gadgeturi smart, precum și mici electrocasnice de bucătărie.
MAMBricolaj este rețeaua românească de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă care și-a crescut de 13 ori portofoliul de produse în 13 ani de activitate.
Compania a înregistrat peste 318.000 de tranzacții în 2023, an în care numărul produselor la raft a depășit 20.000 de repere, dublu față de anul anterior.
CITEȘTE ȘI: MAM Bricolaj extinde rețeaua de magazine la nivel național
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |