MAM Bricolaj a preluat acțiunile Geomam Pal Group, după o tranzacție în valoare totală de 825.000 lei.
Furnizorul de bricolaj s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) anul acesta și are în plan extinderea la nivel național. Geomam Pal Group este o companie profitabilă, care activează în domeniul prelucrării panourilor din pal și mdf.
Odată cu această preluare, numărul total al angajaților ajunge la 102. MAM Bricolaj are în prezent 75 angajați.
MAM Bricolaj a extins magazinul din cartierul Pantelimon
MAM Bricolaj Șos. Morarilor ajunge la o suprafață totală de 2.000 de metri pătrați și vor fi expuse categorii noi de produse precum instalații electrice, mobilier tapițat, mobilier pentru baie, decorațiuni interioare sau produse pentru curățenie. Magazinul în noul format a fost deschis începând cu data de 17 decembrie.
MAM Bricolaj lucrează la deschiderea celui de al treilea magazin din rețea, situat în București, în sectorul 6. Deschiderea acestuia este estimată în prima parte a anului 2021, după o investiție de aproximativ 1,6 milioane de euro.
În egală măsură, compania își propune extinderea rețelei de magazine la nivel național, prin noi puncte de lucru în orașele mari din țară. MAM Bricolaj va începe extinderea rețelei de magazine la nivel național în prima parte a anului 2021, printr-un prim magazin în Brașov.
Cifră de afacere în creștere
În prima jumătate a acestui an, MAM Bricolaj a avut o cifră de afaceri de 17 milioane de lei, în creștere cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut și estimează că termină anul 2020 cu o cifră de afaceri de 38,5 mil lei.
MAM Bricolaj a înregistrat și o creștere accelerată a vânzărilor online, care în primele șase luni au depășit cu 40% volumul vânzărilor online de anul precedent.