All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

joi | 3 decembrie | 2020
2.7 C
București

Majoritatea părinților nu cred că școala se va desfășura în siguranță

Peste jumătate dintre părinții din mediul urban (55%) își doresc ca activitatea școlară să se desfășoare fizic, iar copiii să meargă la școală, arată cel mai recent studiu iSense Solutions.

O bună parte dintre părinții din mediul urban (61%) consideră că școlile nu vor putea desfășura actul educațional în condiții de siguranță.

Principala temere a părinților este legată de faptul că distanțarea socială nu va fi posibilă în școli (76% consideră acest lucru), iar aproape jumătate dintre ei (44%) cred că este o probabilitate mare ca elevii să fie expuși la virusul SARS-COV-2.

Din acest motiv, 66% dintre părinți consideră și că elevii ar trebui să poarte mască în sălile de clasă.

Educația online nu este privită cu ochi buni de părinți

- PUBLICITATE -

Astfel, 8 din 10 părinți din mediul urban consideră că școlile nu sunt pregătite să facă trecerea la școala online.

Mai mult, două treimi dintre părinți sunt de părere că școala online va avea un impact negativ asupra actului educațional.

Cu sau fără școala online, pregătirile pentru noul an școlar s-au desfășurat aproximativ la fel ca și în trecut. Cei mai mulți părinți din mediul urban le-au cumpărat copiilor haine (61%) și rechizite (52%). 16% au cumpărat laptopuri sau tablete.

Ce așteptări au părinții de la autorități

Majoritatea părinților așteaptă de la autorități să ofere atât echipamente de protecție (măști, dezinfectanți, etc.) cât și infrastructura necesară pentru școala online dacă va fi cazul.

77% ar vrea ca școlile să pună la dispoziția elevilor tablete pentru fiecare elev, în timp ce peste 80% doresc formare profesională pentru profesori și adaptarea programei școlare la contextul online.

În ceea ce privește cine are grijă de copii după ce aceștia se întorc de la școală, aproximativ o treime (34%) din familii spun că vor lăsa copilul în grija bunicilor, în timp ce în jumătate dintre cazuri (48%) tot părinții trebuie sa fie acasă când se întoarce copilul de la școală. Doar 4% își permit o bonă.

- PUBLICITATE -