Venitul minim net al angajaților din cele 381 de magazine PENNY și cele patru centre logistice din țară a fost majorat la 3.584 lei. Acesta include bonurile de masă, tichete de sărbători și bonusuri de performanță.
Angajații PENNY primesc și alte beneficii salariale, precum 1 salariu mediu la nașterea unui copil, vouchere pentru rechizite, vouchere pentru scutece pentru nou-născuți, 3 salarii de bază brute în luna pensionării.
În plus, retailerul oferă zile libere suplimentare față de pragul minim solicitat de autorități, care sunt acordate în funcție de vechimea în companie. De exemplu, pentru o vechime de 10 ani, angajatul va avea 27 zile de concediu.
Angajații PENNY primesc zile libere extra și pentru acțiuni de voluntariat, donare de sânge, ziua de naștere a angajatului, schimbarea domiciliului, căsătorie, decesul rudelor apropiate.
În plus, angajații au parte și de tichete de vacanță. Valoarea voucherelor se calculează în funcție de numărul anilor petrecuți în companie, iar un angajat care lucrează de peste 10 ani la PENNY primește un voucher de 1.000 lei.
CITEȘTE ȘI: Salariul minim în construcții duce la creșterea costurilor angajatorilor
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |