Livrările de birouri, centre comerciale, parcuri logistice, au depășit 1 milion mp în 2019

Dezvoltatorii imobiliari au livrat pe parcursul anului 2019 spaţii noi de birouri, centre comerciale și parcuri logistice cu o suprafață cumulată de peste 1 milion de metri pătrați, cele mai active segmente fiind cele de birouri și logistică, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Cu acest nivel al livrărilor, stocul cumulat de proprietăți comerciale moderne a urcat aproape de pragul de 12 milioane de metri pătrați, spaţiile fiind aproximativ egal distribuite între cele trei segmente – birouri, retail și logistică.

De-a lungul perioadei de dezvoltare a pieței imobiliare locale, care a debutat în urmă cu circa 25 de ani, pragul de 1 milion de metri pătrați în ceea ce privește livrările a mai fost depășit în anii 2008 și 2016, astfel că 2019 a fost unul dintre cei mai dinamici ani în ceea ce privește activitatea de dezvoltare.

Privind în perspectivă, 2020 se preconizează a fi un an la fel de bun, ținând cont de planurile anunțate de dezvoltatorii imobiliari activi pe piața locală. Faţă de 2019, este de așteptat ca în sectoarele office și industrial să se înregistreze o ușoară scădere a livrărilor, în schimb dezvoltatorii de centre comerciale ar putea deschide proiecte noi și extinderi ale unor centre existente cu o suprafață cumulată de circa 235.000 de metri pătrați, în creștere cu aproape 50% faţă de anul precedent.

Bucureştiul a continuat în 2019 să domine piața imobiliară locală, având o cotă de peste 52% din spaţiile nou livrate, următoarele piețe fiind Timișoara (11%), Sibiu (8%) și Cluj-Napoca (7%). De altfel, cu un stoc de birouri, spaţii logistice și de retail de circa 6 milioane de metri pătrați, Bucureştiul are o cotă de 50% din piața imobiliară a României, nivel mai ridicat în sectorul de birouri (80%) și mai scăzut în sectorul de retail (30%).

Cele mai reprezentative proiecte finalizate pe parcursul anului 2019 sunt Promenada Mall Sibiu, DN 1 Value Center și extinderea Iulius Mall Timișoara, pe segmentul de retail, Renault Bucharest Connected, Business Garden și Expo Business Park, pe segmentul de office, respectiv hale logistice sau industriale dezvoltate de companii precum WDP, CTP sau Element Development pentru companii precum Pirelli, Arctic, LPP sau Faurecia.

- Publicitate -

Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut în primele nouă luni din 2024

Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat 198 de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2024,...

Marea majoritate a românilor își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie

Un procent de 82% dintre români își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie, chiar și cu un buget limitat, în...