Locuitorii din zona de sud a capitalei, mai precis din zona fostelor sere Bercemi, unde se află în dezvoltare numeroase proiecte rezidențiale, vor putea circula cu o nouă linie STB de autobuze.
Linia 241 va funcţiona de la Cartierul Apărătorii Patriei pe Sos. Berceni, Bd. Metalurgiei, Drumul Binelui, Str. Aurel Perşu, Drumul Dealul Aluniş, Str. Poştalionului – Biserica „Sfinţii Brâncoveni”, cu întoarcere pe Drumul Binelui, Bd. Metalurgiei, Drumul Jilavei, Str. Turnu Măgurele, Şos. Berceni.
Prin dezvoltarea reţelei de transport către noile cartiere rezidenţiale, mii de locuitori vor putea accesa mult mai uşor mijloacele de transport în comun, fără a mai fi nevoiţi să se bazeze exclusiv pe autoturismul personal.