Lidl Tour, le va oferi clienților posibilitatea de a-și alege vacanța chiar prin intermediul retailerului alături de care au avut până acum numeroase călătorii culinare, în cadrul Săptămânilor Tematice. Astfel, din 15 iunie, Lidl aduce pe piața din România un nou serviciu care vine în întâmpinarea nevoilor românilor călători.
Prin magazinul online de vacanţe, compania va promova oferte turistice create special pentru clienții săi, care să le ofere românilor vacanțe ce vor putea fi rezervate și achiziționate online sau prin intermediul unui hotline dedicat. Ofertele cuprind pachete turistice pentru toate perioadele anului, către o multitudine de destinații. În linie cu prioritatea retailerului de a susține economia locală, magazinul online promovează turismul local, având în portofoliu cele mai frumoase destinații din România, însă clienții pot alege și pachete cu destinații din afara țării, în Europa sau țări exotice. Oferta include croaziere, circuite, sejururi.
Lidl Tour se distinge prin cel mai bun raport calitate-preț al ofertei, un beneficiu pe care Lidl l-a promis și până acum clienților săi din zona de retail. Totodată, datorită noii filosofii a brandului retailerului, prin care compania își propune să îi surprindă pe clienții săi cu experiențe inedite, fiecare pachet achiziționat prin magazinul online va include un beneficiu suplimentar, fie că va fi vorba despre un beneficiu surpriză sau de facilitățile incluse în costul pachetului.
„Ca o urmare firească a dezvoltării Lidl în România și din dorința de a ne surprinde în mod constant clienții cu oferte inedite, aducem pe piața românească Lidl Tour. Prin pachetele turistice pe care le promovăm, dorim să le oferim românilor posibilitatea de a se bucura de călătorii minunate alături de cei dragi, din care să se întoarcă cu un bagaj plin de momente frumoase”, a declarat dl. Frank Wagner, președintele Consiliului de Conducere Lidl România.
Lidl Tour, magazin online în mai multe țări din Europa
Și în țara noastră, magazinul online respectă principiile cheie care au stat la baza business-ului de turism derulat de retailer în Germania, Austria, Elveția, Olanda și Italia, oferind astfel românilor vacanțe special create pentru a veni în întâmpinarea nevoilor și preferințelor acestora, cu un raport calitate-preț superior.
Vacanțele disponibile prin Lidl Tour vor putea fi rezervate și achiziționate exclusiv online și prin intermediul hotline-ului dedicat, 0800 896 242.
Ofertele vor putea fi consultate începând cu 15 iunie în cadrul unei broșuri dedicate, cu apariție lunară, disponibilă în toate magazinele retailerului din țară, pe site-ul www.lidl-tour.ro, dar și pe pagina de Facebook a magazinului online cu vacanțe.