Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Brașov, astăzi, 16 decembrie. Unitatea este situată pe Strada Poienelor, Nr. 7J, lângă hipermarketul Kaufland Astra.
Noul magazin Lidl Brașov are o suprafață de vânzare de 1.331 mp și dispune de 90 locuri de parcare. Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă între 07:00 și 22:00, iar duminică între 08:00 și 20:00. În acest magazin lucrează 25 de angajați.
Magazinul Lidl Brașov dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.