Leumi Bank Romania intra in programul Prima Casa 4

Bank Leumi România şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) au semnat protocolul de participare al băncii la etapa a IV-a a programului Prima Casă.

Banca va putea acorda credite în valoare de 7,2 mil euro finanţând în cadrul programului atât achiziţionarea de locuinţe finalizate sau în construcţie, precum şi imobile care urmează să fie construite. Condiţiile de acordare a împrumuturilor Prima Casă 4 rămân neschimbate faţă de etapele precedente ale programului, finanţările fiind acordate atât în lei cât şi în valută.

Astfel, pentru împrumuturile în lei, dobânda va fi egală cu ROBOR 3M + 2.45% (marja băncii) iar pentru cele în valută, dobânda va fi de EURIBOR 3M + 3.95%. Valoarea comisionului cuvenit FNCGIMM este de 0.49%/an.

Pentru un credit în valoare de 57.000 de euro, contractat pe o perioadă de 30 de ani, DAE va fi de 5,91%, rata lunară va fi 324 euro iar suma totală plătibilă va fi de 119.223 euro. Pentru un credit în valoare de 245.000 de lei, contractat tot pe o perioadă de 30 de ani, DAE va fi 9,29 %, rata lunară 1.912 lei, în timp ce suma totală plătibilă de client va fi de 701.013 lei. În acest exemplu s-au folosit indicii de referinţă valabili la data de 30.09.2011, EURIBOR la 3 luni – 1.55% şi ROBOR la 3 luni – 6.21%.

„Succesul pe care l-am avut în etapele anterioare ale Programului „Prima Casă” ne-a determinat să luăm decizia de a intra şi în Programul Prima Casa 4. Acest produs este, pentru persoanele eligibile, cea mai bună opţiune pentru achiziţionarea sau construirea unei locuinţe, cu atât mai mult cu cât comisioanele noastre sunt ZERO, iar dobânzile sunt astfel calculate încât să sprijinim cât mai bine accesarea fără probleme a unui împrumut.”, Alin Alupei – Director Divizia Retail şi Private Banking, Bank Leumi România.

Bank Leumi România este subsidiară a Bank Leumi le-Israel, liderul sectorului bancar israelian. Stabilită în 1902 la Londra, Bank Leumi le-Israel are în prezent o reţea internaţională de 328 de sucursale şi reprezentanţe în cele mai importante centre economico-financiare ale lumii. În România, Bank Leumi este prezentă din anul 2006, având o reţea de 30 de unităţi.

- Publicitate -

Cât durează să recrutezi un muncitor în fabrică? Cel mult 3 săptămâni!

Durata medie a procesului de recrutare pentru angajații blue collar (muncitori) este de 1-3 săptămâni în 77% din cazuri,...

Salariul mediu al inginerilor din România este de 5.000 de lei pe lună

Media salarială netă pentru angajații din inginerie este de 5.000 lei net pe lună, după cum arată datele Salario....