Legea dării în plată a scăzut prețurile

Conform unui studiu imobiliare.ro, preţul mediu pe metru pătrat util la nivel naţional a scăzut în luna mai cu 1,4%, faţă de luna precedentă, cu excepția Bucureşti şi Cluj, unde preţurile au continuat să crească, dar îmtr-un ritm mult mai scăzut.

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare pe plan naţional (noi şi vechi) a scăzut cu 1,4% în mai, până la 1.002 euro pe metru pătrat util – faţă de 1.016 euro pe metru pătrat la finele lui aprilie. Nivelul actual se situează cu 8% peste cel din perioada similară a anului trecut (928 de euro pe metru pătrat). Dintre marile oraşe analizate, cea mai mare marjă de ajustare a preţurilor a fost consemnată în Braşov, în timp ce, în Bucureşti şi Cluj-Napoca, piaţa nu a reacţionat (încă) la recentele schimbări legislative.
În București, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 0,4% în ultima lună, de la 1.121 la 1.126 de euro pe metru pătrat util – valoare cu 6,6% mai mare decât cea valabilă la sfârşitul lui mai 2015, respectiv 1.056 de euro pe metru pătrat. Dacă preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a rămas constant în ultimele 31 de zile (la o medie de 1.159 de euro pe metru pătrat), locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 0,7%, de la 1.068 la 1.075 de euro pe metru pătrat, conform datelor Imobiliare.ro.
În Cluj-Napoca, preţul solicitat de vânzători a crescut cu 0,9%, de la 1.198 la 1.209 euro pe metru pătrat util – ceea ce echivalează cu o diferenţă de 13,9% faţă de nivelul din mai 2015 (1.061 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au scumpit cel mai mult, respectiv cu 1,2%, de la 1.235 la 1.250 de euro pe metru pătrat, conform Imobiliare.ro; locuinţele nou-construite s-au apreciat însă cu 0,8%, de la 1.142 la 1.151 de euro pe metru pătrat.
Constanţa este singurul mare oraş din provincie în care nu s-a schimbat nimic în luna mai. În oraşul de la malul mării, valoarea medie de listare a apartamentelor scoase la vânzare a rămas relativ constantă, situându-se în prezent la 956 de euro pe metru pătrat (faţă de 957 de euro pe metru pătrat la finele lunii precedente); diferenţa faţă de perioada similară a anului trecut este de 6,2% (în creştere de la 900 de euro pe metru pătrat util). Dacă locuinţele vechi s-au apreciat în mai cu 0,4% (de la 956 la 960 de euro pe metru pătrat), Indicele Imobiliare.ro arată că cele noi s-au ieftinit cu 2,2%, de la 962 la 941 de euro pe metru pătrat.
În Brașov, indicele Imobiliare.ro a înregistrat un declin de 0,9%, de la 923 de euro pe metru pătrat în aprilie, la 915 euro pe metru pătrat în mai – cu 7% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, când se situa la 855 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au ieftinit uşor (cu 0,2%), de la 914 la 912 euro pe metru pătrat; cele noi au consemnat însă un declin considerabil, de 4,8%, de la 973 la 926 de euro pe metru pătrat.
În Iaşi, apartamentele s-au depreciat, per ansamblu, cu 0,7% în ultimele 31 de zile (de la 889 la 883 de euro pe metru pătrat util), dar rămân mai scumpe cu 5,1% decât în urmă cu 12 luni (când costau 840 de euro pe metru pătrat), conform Imobiliare.ro. În cazul Iaşiului, reacţia la darea în plată a fost mai pregnantă pe segmentul locuinţelor vechi: acestea s-au ieftinit în mai cu 2%, de la 879 la 861 de euro pe metru pătrat. Unităţile locative noi, pe de altă parte, au consemnat un avans de 0,4%, de la 898 la 902 euro pe metru pătrat.
În Timişoara, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un recul de 0,7%, coborând astfel sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat atins luna trecută; valoarea actuală, de 993 de euro pe metru pătrat, este cu 13,5% mai mare decât cea valabilă în urmă cu un an (875 euro pe metru pătrat).
- Publicitate -

Ultimele

Apartamentele cu două camere au fost cele mai căutate în acest an în București

În București, cele mai căutate apartamente pentru închiriere și vânzare, în perioada ianuarie-octombrie 2023, au fost apartamentele cu două...