All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

joi | 3 decembrie | 2020
2.9 C
București

Lasselsberger Ceramics planifică investiții de 9 milioane lei pentru acest an

Lasselsberger Ceramics anticipează menținerea tendinței de creștere a business-ului și în acest an, precum și creșterea exporturilor, valoarea acestora urmând să reprezinte 10% din cifra de afaceri a grupului.

În 2019, grupul de companii format din SANEX S.A. și LASSELSBERGER S.A. a înregistrat o creștere de 20% a cifrei de afaceri, ajungând la 158 mil. lei, și estimează o majorare ușoară și pentru anul curent, precum și o redresare a profitului.

În 2019 profitul a fost afectat cu 8,5 mil.lei, pe fondul OUG 114/2018, ce a determinat în principal creșterea prețurilor la serviciile de energie.

Având în vedere evenimentele din ultima perioadă, reprezentanții companiei afirmă că piața locală de plăci ceramice ar putea să înregistreze un declin de până la 10-15%, comparativ cu 2019. Astfel, în 2020, piața ar putea ajunge, în acest scenariu, la un volum de cca. 31-32 mil. mp.

Unde merg investițiile

- PUBLICITATE -

Pentru 2020, compania și-a planificat un buget de peste 9 mil. lei, prin care va continua să investească în automatizarea și eficientizarea procesului de fabricație, pe toate liniile de producție din fabrica SANEX S.A.

Prin aceste măsuri, compania vizează creșterea productivității și a calității, crearea de noi produse, cât și scăderea consumului de energie din unitatea de producție.

Lasselsberger Ceramics este și singurul producător local care investește în studii de piață. Activitatea de cercetare a pieței a dus la lansarea a aproximativ 100 de colecții noi în ultimii 3 ani, acest lucru reflectându-se și în afacerile companiei, inclusiv peste granițe.

Unde exportă Lasselsberger Ceramics România

Cu o producție anuală de 8 milioane de metri pătrați de gresie și faianță, fabrica SANEX din Cluj a exportat anul trecut în ţări precum Austria, Bulgaria, Cehia, Islanda, Republica Moldova, Suedia şi Ungaria, exporturile generând cca. 5% din valoarea cifrei de afaceri.

Pentru anul în curs, compania anticipează dublarea acestei valori, creșterea datorându-se atât majorării volumelor trimise peste hotare, cât și extinderii portofoliului cu noi piețe.

Noi produse în acest an

Compania a lansat pe piață 25 de noi colecții de gresie și faianță CESAROM, iar planurile pentru a doua jumătate a anului vizează lansarea de alte câteva noi produse, inclusiv gresii de mari dimensiuni precum 120x60cm, gresii porțelanate, rectificate și cu finisaj lucios.

- PUBLICITATE -