Start up-ul românesc LaboratoruldeSosete.ro devine prima companie românească premiată pentru inovație, în cadrul unui eveniment organizat în Shanghai, la începutul acestui an.
Compania a intrat, astfel, în vizorul investitorilor chinezi, care au selectat din întreaga Europă un număr de cinci companii în domeniul Smart Manufacturing pe care le-au invitat la un eveniment de networking.
Fabrica Laboratorul de șosete din Craiova se îndreptă către o cifră de afaceri de un milion de euro pe an, exclusiv din vânzarea „cutiuțelor cu șosete perfecte la prețuri corecte”.
CENŢI (China-Europe Networks of technology and Innovation) este o companie internațională care ajută companiile din Europa să se extindă pe piața din China.
Organizația susține, anual, evenimente dedicate prezentărilor companiilor cu potenţial de investiție pentru firmele din China, în special start-up-uri cu potențial de dezvoltare rapid.