La Strada Street Mall Concept anunță construcția a două noi centre comerciale în Militari Residence și Avantgarden 3 Brașov. Acestea urmează să fie livrate până la finalul acestui an.
Primul proiect La Strada din România a fost inaugurat în Popești Leordeni, în luna decembrie a anului 2016, în urma unei investiții de aproximativ 5 milioane de euro.
La Strada Street Mall Concept Brașov va fi livrat în semestrul al doilea din 2018, iar La Strada Street Mall Concept Militari în semestrul patru. Investiția în proiectele prevăzute pentru anul acesta se ridică la 10 milioane de euro.
„Conceptul La Strada Street Mall aduce noi valențe comerțului modern și s-a născut ca urmare a dinamicii pieței de real estate din România, aflată într-o continuă dezvoltare și schimbare. Dacă pănă de curând centrele comerciale de dimensiuni mari erau extrem de populare în România și atrăgeau anual investiții masive, am început să intrăm într-o nouă eră a retailului modern, care se axează pe proiecte personalizate de dimensiuni mai mici, pe proximitate și zone cu densitate mare de locuitori, precum noile zone rezidențiale. Această tendință se datorează pe de-o parte faptului că multe dintre orașele din România nu mai suportă proiecte de mari dimensiuni și, pe de altă parte, schimbărilor obiceiurilor de consum ce trasează o nouă direcție în retail. Conceptul La Strada este o consecință a noilor tendințe.”, declară reprezentanții La Strada Street Mall Concept.
Cum va arăta La Strada Street Mall Concept Avantgarden 3 Brașov
Construit pe pe o suprafață de 5.000 mp, La Strada Street Mall Brașov va pune la dispoziție aproximativ 2.000 mp pentru spații comerciale. Proiectul este situat în cartierul Bartolomeu, în imediata vecinătate a complexului rezidenṭial Avantgarden 3, o zonă cu o populație tânără și activitate economică efervescentă. Pentru închirierea spațiilor comerciale din La Strada Street Mall Concept Brașov a fost încheiat un contract cu firma de consultanță Coldwell Banker Brașov.
„Este o plăcere să lucrăm pentru un astfel de proiect și ne bucurăm sa contribuim la dezvoltarea unui nou concept de retail destinat aglomerărilor urbane.”, au declarat reprezentanții Coldwell Banker.
Proiectele La Strada sunt prevăzute ca noi centre urbane dedicate comunității, menite să reunească o gama largă de servicii personalizate, accesibile, inclusiv oportunități pentru activități zilnice, pentru părinți și copii.