La Strada Street Mall Concept a inaugurat La Strada Street Mall Brașov, cel de-al doilea proiect finalizat după La Strada Street Mall Concept Popești Leordeni.
În urma unei investiții de aproximativ 5 milioane de euro, La Strada Street Mall Concept Brașov va deservi locuitorii complexului rezidențial Avantgarden 3 din cartierul brașovean Bartolomeu, dar și pe cei din zonele învecinate.
„Etapele de construcție ale complexului comercial La Strada Street Mall Concept Brașov au decurs foarte bine, conform așteptărilor noastre. Suntem încântați de brandurile pe care am reușit să le atragem în acest nou proiect. Ne propunem să continuăm strategia noastră de business bazată cu precădere pe zona de retail de proximitate și să ne concentrăm pe proiectele care se află acum în curs de dezvoltare.”, au declarat reprezentanții La Strada.
Dezvoltat pe o suprafață de 5.000 mp, La Strada Street Mall Concept Brașov pune la dispoziție peste 2.000 de mp de spații comerciale.
În La Strada Brașov, locuitorii aflați în proximitate și nu numai, vor găsi restaurante, pet-shop, florărie, magazin alimentar, salon de înfrumusețare, farmacie, optică medicală, servicii GSM, spălătorie, magazine de îmbrăcăminte și multe altele.
Printre brandurile găzduite de centrul comercial La Strada Street Mall Concept Brașov se află Pizza Hut Delivery, Pepco, Broaster Chicken, Prăvălia Mare, Pui pi’ Jar, Bucuria, Farmacom, Sempre Flowers, Apollo Beauty Salon și Las Vegas.
Următoarele trei proiecte La Strada Street Mall Concept sunt planificate să fie lansate în 2019 și în prima parte a anului 2020. Două dintre acestea sunt localizate în Militari Residence, o zonă rezindențială cu densitate mare de locuitori și cel de-al treilea, în Bragadiru.
Primul proiect din portofoliul companiei a fost inaugurat la sfârșitul anului 2016, în Popești Leordeni, unde gradul de ocupare este acum de 100%.
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |