Încă de când am intrat în Uniunea Europeană am avut parte de o mulțime de beneficii ca națiune, însă, printre cele mai importante, sunt fondurile europene de care dispunem an de an.
Acestea sunt sume oferite de Uniunea Europeană pentru a sprijini dezvoltarea economică și socială a statelor membre. Fondurile europene nu se aplică unui singur domeniu, ci în diverse, creând astfel locuri de muncă atât înainte, cât și după accesare.
Odată cu apariția acestor fonduri și în România, au apărut și o mulțime de locuri de muncă și în domeniul scrierii de proiecte pentru ele. Iar, pentru a deveni un expert în acest domeniu, nu este necesar să absolvi o facultate, ci este de ajuns să participi la un curs de accesare fonduri europene, unde vei afla toate informațiile de care ai nevoie pentru a accesa cu succes fonduri europene.
Odată ce începi să lucrezi în acest domeniu, vei vedea cât de importante sunt fondurile, atât pentru comunitățile locale, cât și pentru țară, în general, și vei ajunge să fii foarte mândru de faptul că ai contribuit cu tot ce s-a putut la aceste schimbări. Puțin cu puțin se face mai mult bine și țara, alături de oamenii care locuiesc în ea, devine un loc mai frumos și mai funcțional.
Beneficiile fondurilor europene
Beneficiile acestor fonduri pot să fie văzute încă de la primele implementări la nivel local, regional sau național, însă, de multe ori, poate nici nu suntem atât de atenți la dezvoltare încât să ne dăm seama cât de ajutor sunt.
Astfel, iată care sunt cele mai importante beneficii pe care fondurile europene le aduc.
1. Dezvoltarea regională a acelor părți din țară care sunt mai puțin dezvoltate, însă care au la fel de mult potențial din toate punctele de vedere ca și zonele mai bine dezvoltate în timp. Astfel, dispare o mare parte de diferențiere între regiuni, atât din punct de vedere social, cât și economic.
2. Creșterea competitivității între companiile care au acum acces la aceleași resurse și trebuie să găsească alte puncte care le diferențiază de altele din același domeniu de activitate.
3. Se dezvoltă noi locuri de muncă, atât pentru scrierea și implementarea acestor proiecte, cât și după aceea, pentru persoanele care urmează să se angajeze la business-urile nou create. Astfel, economia locală este stimulată și se vor vedea creșteri pe toate planurile.
4. Se acordă sprijin pentru agricultură și dezvoltare rurală. Se știe prea bine că România se bazează mult pe agricultură, indiferent de regiune, iar aceste fonduri pot doar să aducă noi resurse în acest sens. ”Veșnicia s-a născut la sat” spune o vorbă celebră și toți turiștii care vizitează țara noastră rămân fermecați de frumusețile pe care le întâlnesc la fiecare pas. Așadar, dezvoltarea rurală este și ea importantă.
5. Infrastuctura este îmbunătățită chiar dacă efectele se văd numai de-a lungul anilor. Iar când spunem infrastructură nu ne referim doar la cea rutieră, ci și la cea energetică, de sănătate, educațională și de mediu, ale căror efecte se văd mai ales în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
6. Protejarea mediului și încetinirea schimbărilor climatice sunt alte două teme importante ale zilei și există fonduri europene care sunt oferite tocmai în acest sens și care încurajează utilizarea energiei regenerabile, reducerea emisiilor de carbon și protejarea biodiversității.
7. Cercetarea și inovarea vor câștiga tot mai mult teren deoarece există o categorie aparte a fondurilor europene care sunt îndreptate spre aceste domenii. Astfel, vom vedea tot mai des soluții care țin de creșterea economiei în diverse regiuni, dar și de rezolvarea unor probleme cu care ne confruntăm la nivel global.
8. Educația și formarea profesională sunt alte două puncte cheie atinse de fondurile europene. Accesul la educație în mediile mai puțin favorizate poate să aducă atât de mult bine comunității și tocmai asta se încearcă prin accesarea acestor fonduri. Astfel, formarea profesională se face și în funcție de cerințele de pe piața muncii și adaptabilitatea la aceasta.
9. Incluziunea socială și combaterea sărăciei sunt strict legate de partea de educație și, odată ce acestea sunt stopate pe cât posibil, societățile vor deveni locuri mai bune în care oamenii să trăiască și acest lucru se poate observa de la nivel local la nivel național.
Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care fondurile europene le aduc societăților și ar fi un mare păcat să fie pierdute din cauză că nu există destui specialiști pe piață. Așa că, dacă te interesează acest domeniu, începe să investești în tine și în comunitatea din care faci parte.