Investiția Knauf pe piața locală se va concretiza prin dezvoltarea a două unități de producție în județele Mureș și Cluj, pentru materiale de izolații, respectiv pentru gips-carton și profile metalice, care vor genera peste 200 noi locuri de muncă.
Astfel, investiția în noua fabrică Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor izolante, parte a grupului Knauf, va ajunge la peste 135 milioane de euro.
În prima etapă s-au investit peste 4 milioane de euro în modernizarea și retehnologizarea fabricii existente, preluată de companie la începutul anului, pentru a crește producția de la 7.000 de tone pe an de vată minerală la 10.000 de tone.
Noua unitate de producție ce urmează să fie finalizată în 2024 va fi cea mai modernă fabrică de vată Knauf Insulation din Europa Centrală și de Est, va crea peste 100 de noi locuri de muncă și va asigura o producție anuală de peste 75.000 de tone de vată minerală.
A doua investiție, a Knauf Gips, ajunge la 76 milioane euro într-o fabrică de plăci din gips-carton și profile metalice la Huedin, județul Cluj. Lucrările de construcție vor demara anul viitor, urmând ca producția să înceapă în a doua jumătate a anului 2024.
Fabrica Knauf Gips Huedin este dotată cu cea mai inovativă tehnologie din domeniul cuptoarelor și uscătoarelor. Numărul total de locuri de muncă nou create va ajunge la 100.
Fabrica va prelucra materie primă de la carierele de gips din Leghia, va avea o capacitate anuală de 30 milioane mp și va produce întreaga gamă de plăci din gips-carton până la cele speciale pentru protecție la foc, rezistență la umiditate și cu performanțe de izolare fonică superioară.
De asemenea, noua fabrică Knauf Gips va avea în dotare o linie de producție a profilelor metalice,
care va produce anual peste 15 milioane de metri liniari.