KFC deschide în centrul vechi București și DriveThru Oradea

KFC își continuă planurile de extindere și deschide primul restaurant din Centrul Vechi al Capitalei, pe strada Șelari,  și cel de-al treilea, de tip Drive Thru, în Oradea.

Cu o investiție de peste un milion de euro pentru ambele unități, KFC ajunge la 65 de restaurante. Restaurantul situat într-una dintre cele mai frecventate zone pietonale din Capitală are o suprafață de 200 de metri pătrați şi două niveluri, în timp ce prima unitate Drive Thru din Oradea are o suprafaţă de 130 mp și este deschisă 24/7.

„Ne bucurăm să anunţăm deschiderea restaurantelor KFC în două orașe importante din ţară, București și Oradea. Printre realizările importante de anul acesta se numără mult așteptata inaugurare a locaţiei din Centrul Vechi, una dintre cele mai populare și intens circulate zone ale Capitalei. De asemenea, deschiderea porților primului Drive-Thru din Oradea ne confirmă performanțele pe care am reușit să le atingem, ajungând din ce în ce mai aproape de consumatorii noștri din întreaga țară. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ne treacă pragul pentru a savura cele mai delicioase și proaspete preparate, pregătite în fiecare zi, în restaurante, de bucătarii noștri.” declară Monica Eftimie, Chief Marketing Officer KFC.

Restaurantul KFC din Centrul Vechi al Bucureştiului se află pe str. Selari, nr. 12 și va fi deschis de luni până joi între orele 11:00 – 04:00, iar în weekend între 11:00 – 05:00.

Locaţia de tip Drive-Thru din Oradea este situată în incinta centrului comercial Prima Shops, pe strada Decebal nr. 61A și va fi deschisă 24/7.

- Publicitate -

Marea majoritate a românilor consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună

Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de...

3 din 4 români ar vrea să-și renoveze locuința în 2025. Buget mediu de 9.000 de lei

Renovarea locuinței este o prioritate pentru mulți dintre români în acest an, arată un studiu Raiffeisen Bank. 3 din...