Kaufland va deschide un magazin la intrarea în cartierul Militari Residence, cu acces din strada Osiei și strada Macului, anunță Profit.ro.
Viitorul Kaufland Militari Residence va avea o suprafață construită de 6.000 mp și parcări întinse pe aproximativ 11.000 mp.
În zonă, Kaufland mai are două magazine, unul situat lângă Autogara Militari, iar cel de-al doilea pe strada Valea Oltului din cartierul Drumul Taberei.
Pe lângă Militari Shopping Center, cu Auchan ancoră principală, în cartierul din vestul orașului mai funcționează magazine Carrefour Market, Lidl, Penny, Mega Image și Cora Urban.