Kaufland oferă studenților români burse în valoare de 26.000 euro

Kaufland România se implică în formarea tinerei generații prin susținerea educației și a performanței și, pentru al doilea an consecutiv, compania lansează programul burselor de studii, adresat studenților români care învață la universități de prestigiu din spațiul germanofon (Germania, Austria și Elveția).

Programul „Bursa de studiu privată Kaufland” are ca scop identificarea și susținerea tinerilor pasionaţi de domeniul pe care şi l-au ales pentru studii, cu rezultate şcolare foarte bune şi obiective de carieră bine stabilite, care s-au făcut remarcaţi prin proiecte extracurriculare şi activităţi de voluntariat.

Kaufland România oferă 4 burse de studiu, în valoare de 26.000 Euro (650 Euro/lună, timp de 10 luni), pe parcursul anului universitar 2017-2018, tinerilor studenţi admişi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, din țări precum Germania, Austria sau Elveția, indiferent de profilul de studii ales.

Suntem bucuroși să lansăm un nou program de burse, prin care ne propunem să-i susținem pe tinerii cu potențial de-a lungul parcursului educațional. Credem că programul  „Bursa de studiu privată Kaufland” le va oferi acestor tineri șansa de a-și valorifica întregul lor potențial și de a-și dezvolta o carieră de succes în viitor. În plus, această inițiativă se înscrie în strategia companiei de a încuraja excelența și de a deveni angajatorul preferat pentru tinerii talentați și motivați care doresc să-si construiască o carieră solidă în retail, declară Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director în cadrul Kaufland România.

Termenul limită până la care tinerii pot aplica este 30 iunie, iar procesul de selecție pentru această ediţie va începe în luna iulie.

Câștigătorii Burselor Kaufland vor fi anunţaţi pe site-ul de carieră al companiei, www.cariere.kaufland.ro, în data de 30 august.

Mai multe detalii despre programul „Bursa de studiu privată Kaufland” şi despre regulamentul de participare sunt disponibile pe www.cariere.kaufland.ro.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...