Kaufland a creat prima sa zonă de food court și deschide un spațiu nou de cumpărături în exteriorul magazinului, după un concept de open mall.
Prima galerie comercială transformată se află în cadrul magazinului Kaufland din Strada Barbu Văcărescu, București, urmând ca acest concept să fie extins treptat și în alte magazine din rețea.
În interior, zona de Food Court găzduiește restaurante, patiserii și cafenele pentru toate gusturile, precum Stradale și Cafeneaua Mitzu, prima cafenea lansată de Chef Foa, Salad Box, Noodle Pack, Thai Scoops și Tip Top. Foarte curând va deschide aici o unitate și franciza americană de restaurante SUBWAY. Separat, în galerie rămân disponibile două puncte nonfood – farmacia Sensiblu și un magazin Xpress de difuzare a presei.
Spațiul are un design nou, complet modernizat, care îmbină soluțiile de iluminare cu materiale și elemente naturale, pentru a oferi zonei de luat masa o atmosferă caldă și primitoare.
În exteriorul magazinului, Kaufland a extins galeriile comerciale prin containere moderne, special amenajate, care găzduiesc magazine ale chiriașilor în incinta parcării.
Demersul face parte din procesul inițiat de Kaufland de reinventare a experienței de cumpărături în România, din dorința de a oferi clienților mai mult decât un hypermarket.
Acest pas este startul pentru <<mall-urile>> noastre. Este un proiect de implementare a viziunii de food-to-food connect și parte din demersul nostru constant de a oferi o experiență completă de cumpărături. Oamenii au nevoie de mai mult și mai actual. De aceea, continuăm procesul de reinventare a hypermarketului, prin toate inițiativele inovatoare din ultima perioadă, declară Andrei Secrețianu, Director Închirieri/Vânzări B2B, Kaufland România.