Kaufland deschide la Hațeg prima unitate dintr-un oraș sub 10.000 locuitori

Magazinul Kaufland Hațeg, situat pe Str. Nicolae Titulescu, nr. 39 și este prima locație a retailerului dintr-un oraș cu mai puțin de 10.000 locuitori. 

Magazinul are o suprafață totală de peste 4.800 mp, dintre care peste 2.600 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare. Programul este de luni până sâmbătă între 07:30-22.00, iar duminică de la 08.00 până la 20:00.

Parcarea are o capacitate de 250 locuri, dintre care opt pentru persoanele cu dizabilități, șase pentru părinți, două stații de încărcare pentru mașinile electrice și rasteluri pentru biciclete.

Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială, unde funcționeazî o cofetărie, o farmacie și un magazin cu produse pentru animalele de companie.

Kaufland Hațeg pune la dispoziția clienților 12 case de marcat, dintre care 4 expres, de tip self check-out.

Al treilea Kaufland la Baia Mare

În aceeași zi cu unitatea din Hațeg, 11 august, se deschide și al treilea Kaufland din Baia Mare, situat pe Bd. București, nr. 100.

Kaufland Baia Mare are o suprafață totală construită de peste 6.000 mp, dintre care peste 3.300 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare.

Magazinul are disponibile 280 locuri de parcare, dintre care 10 pentru persoane cu dizabilități și 8 pentru părinți. Parcarea este prevăzută cu stații de încărcare pentru mașinile electrice și rastele pentru biciclete.

Hipermarketul este dotat cu 10 case de marcat standard și 6 case expres de tip self check-out, fiind deschis de luni până sâmbătă în intervalul 7:00 – 22:00, iar duminica – între 8:00 și 20:00.

Galeria comercială cuprinde o farmacie, un magazin cu produse bio, florărie, bancomat, magazin GSM, cofetărie, patiserie și pizzerie.

CITEȘTE ȘI: Kaufland a achiziționat un teren de 21.000 mp la Craiova

- Publicitate -

1 din 2 români postează cel puțin o dată pe săptămână pe social media

8 din 10 români din mediul urban utilizează zilnic diferite platforme de social media. Mai mult, 18% dintre aceștia postează zilnic pe...

Generația TikTok! Adolescenții petrec zilnic în jur de două ore jumătate pe platforma chinezească

Peste 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 19 ani care au cont de TikTok accesează platforma zilnic,...