Jysk va deschide, din 13 august, magazinul din Sf. Gheorghe

Retailerul danez de mobilier şi decoraţiuni interioare „JYSK România” va deschide un magazin la Sfântu Gheorghe. Acesta va fi cel de-al 25-lea magazin JYSK din țară și primul din reședința județului Covasna.

Cu un număr de zece angajați și întins pe o suprafață de peste 1.200 mp, magazinul „JYSK” din Sfântu Gheorghe se va deschide în luna august (a.c.), la intersecția dintre strada Banki Donath nr. 7 și strada Tavaszi Sandor nr. 3 (fostul magazin Spar).

Inaugurarea va fi marcată printr-un eveniment special, în data de 13 august, începând cu ora 08.00. Startul se va da cu un mic dejun delicios alcătuit dintr-un croissant pufos și o cafea energizantă, iar clienții vor avea parte de o mulțime de surprize, au transmis reprezentanții JYSK România. În plus, primii 150 de cumpărători care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi cadou o pernă cu umplutură naturală. Cu ocazia deschiderii, JYSK a pregătit oferte de până la 75% reducere la peste 1.000 de produse.

„Ne-am propus să deschidem 100 de magazine în România pe termen mediu. Acum, odată cu inaugurarea JYSK Sfântu Gheorghe, ajungem la 25 de magazine, ceea ce înseamnă că am străbătut un sfert din drum. Am ales să ne extindem în Sfântu Gheorghe după ce am primit numeroase semnale din partea consumatorilor de aici, care își doreau să le fim mai aproape. În plus, am găsit aici un spațiu foarte bun din toate punctele de vedere și o amplasare avantajoasă, aproape de centrul orașului, ceea ce înseamnă că magazinul va fi accesibil tuturor clienților, indiferent de zona în care locuiesc. Începând din data de 13 august, îi așteptăm pe locuitorii din Sfântu Gheorghe în magazinul JYSK cu produse de calitate la un preț avantajos și cu o gamă variată de produse pentru casă, în special produse dedicate somnului – saltele, plăpumi, perne și lenjerii de pat de calitate. Avem o echipă de consultanți vânzări bine pregătită și gata mereu să ofere sfaturi și informații și să răspundă la toate întrebările clienților”, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.

„Inaugurăm cu entuziasm magazinul JYSK Sfântu Gheorghe. Le-am pregătit locuitorilor de aici o ofertă excelentă pentru o gamă variată de mobilier și decorațiuni care le vor înfrumuseța casele și le vor spori confortul. Suntem încrezători că produsele JYSK, cu un design scandinav și o calitate de încredere, vor fi apreciate pe piața locală. Vă așteptăm în magazinul JYSK cu ocazia evenimentului de inaugurare, pentru a vă convinge”, a declarat Radu Ionuț Bagiu, directorul magazinului JYSK Sfântu Gheorghe.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.