JYSK inaugurează un nou magazin în Buzău și ajunge la 142 de unități

Retailerul scandinav JYSK deschide un nou magazin în Buzău, ajungând la 142 de unități în țară. Noul magazin va fi inaugurat joi, pe 16 mai, și se află pe Calea Eroilor, lângă Kaufland.

JYSK Buzău Eroilor este cel de-al doilea magazin al retailerului din oraș, are o suprafață de 1.260 mp și va fi deschis de luni până sâmbătă între orele 10:00 – 20:00 și duminică între orele 10:00 – 18:00.

Suntem prezenți în Buzău încă din anul 2015. Magazinul arată foarte bine și urmează același concept de design introdus anul trecut în primul magazin JYSK din oraș, pe care l-am reamenajat în 2023 și l-am modernizat

Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria

Peste 2000 de produse vor avea prețuri speciale de deschidere și sunt valabile timp de o săptămână, în perioada 16 – 22 mai 2024, doar în magazinul JYSK Buzău Eroilor.

JYSK Târgu Secuiesc a fost reamenajat conform celui mai nou concept, Store 3.0, și se redeschide tot pe 16 mai, urmând ca în vară să treacă printr-un proces de reamenajare și alte magazine, din Iași, Alexandria, Brăila, Deva și Mediaș.

CITEȘTE ȘI: Jysk deschide un nou magazin la Ploiești

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...