Dezoltatorul imobiliar IULIUS a semnat un parteneriat cu Jumbo, care va intra pe piața din Cluj prin proiectul de reconversie urbană RIVUS de pe fosta platformă industrială Carbochim.
Magazinul Jumbo din RIVUS se va întinde pe aproximativ 8.000 mp și va comercializa jucării, articole pentru bebeluși, produse de birotică și papetărie, decorațiuni, produse sezoniere și obiecte de uz casnic.
Jumbo este prezent în România cu 19 magazine, dintre care 5 în București-Ilfov, două în Oradea și câte un magazin în Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Constanța, Suceava, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Sibiu și Iași.
Vânzările Jumbo din România sunt pe un trend ascendent, ceea ce confirmă interesul crescut de care se bucură conceptul în această țară și ne bucură faptul că am reușit să identificăm oportunitatea de a fi prezenți și în unul dintre cele mai mari și mai active orașe de aici
Apostolos Vakakis, proprietarul rețelei de magazine JUMBO
Proiectul de reconversie urbană RIVUS este o investiție de peste 500 milioane de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe, prin intermediul căreia va fi redată comunității o fostă zonă industrială nevalorificată de 14 hectare
CITEȘTE ȘI: Locuri de muncă în magazinele Jumbo
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |