Puțini au fost angajatorii pentru care ultimele luni nu au impus o serie de măsuri cu impact asupra felului în care angajații lucrează sau sunt remunerați.
Cele mai întâlnite două astfel de măsuri au fost oferirea posibilității de a lucra de acasă (75% dintre companii au implementat această schimbare) și reducerea pachetului de beneficii extrasalariale (doar un sfert dintre angajatori au păstrat aceleași pachete și după declanșarea pandemiei).
Cel mai mare subiect de îngrijorare în rândul angajaților a fost legat de salarii, cu atât mai mult cu cât doar 43% dintre companiile participante la cel mai recent studiu derulat de eJobs România au păstrat același nivel al salariilor, restul fiind nevoite să apeleze la reduceri, cel puțin temporar.
Aproape 40% dintre dintre respondenți au trimis o parte din echipă în șomaj tehnic, 17% au recurs și la disponibilizări, iar 7,5% spun că activitatea companiei lor a fost oprită, arată rezultatele aceluiași studiu.
Cu toate acestea, recrutorii atrag atenția că, inclusiv în condițiile revenirii la o piață a muncii foarte apropiată de cea pe care o știam înainte de declanșarea pandemiei, sunt anumite categorii de candidați care își vor găsi joburi mai greu decât până acum.
Astfel, cei mai afectați vor fi tinerii fără experiență, muncitorii necalificați și freelancerii. Managerii, specialiștii fără funcție de conducere și muncitorii calificați sunt, pe de altă parte, cei care, în următoarea perioadă, vor fi cei mai căutați de angajatori.