Jumătate dintre angajați știu colegi care s-au „cuplat” în teambuilding

Totodată, 48% sunt siguri că în cadrul activităților cu echipa în afara biroului pot apărea relații amoroase între colegi

Jobul rămâne în continuare pentru angajați locul cel mai comun pentru a-și găsi jumătatea, iar activitățile și deplasările cu echipa (de tip teambuilding), în afara biroului, pot crea un context pentru apariția unor astfel de relații, potrivit BestJobs.

În acest sens, 35% dintre angajații români și-au cunoscut partenerul actual la locul de muncă sau au avut în trecut relații rezultate din interacțiunile profesionale.

Peste 39% spun că astfel își pot găsi cel mai ușor perechea, comparativ cu 13% care apelează la rețele sociale, prieteni comuni (peste 12%) sau ieșiri în oraș (aproximativ 11%).

Mau mult, 1 din 2 angajați cunoaște cel puțin o situație în care colegi de muncă au dezvoltat o relație amoroasă în cadrul unor activități de tip teambuilding.

15% dintre angajaţii care au participat la sondaj spun că au lucrat sau lucrează în prezent cu partenerul în aceeași companie. Dintre aceștia, 35% afirmă că principalul avantaj este că acesta înțelege suișurile și coborâșurile cu care se confruntă.

Un pocent de 19% sunt de părere că astfel se pot sprijini reciproc cu informații și 16% sunt inspirați de partenerul lor atunci când trec printr-un blocaj creativ.

De asemenea, 16% sunt de părere că sunt mai buni la job atunci când lucrează alături de partener și astfel scad șansele de a intra în burnout (aproximativ 7%), mai ales în contextul în care împart biroul de acasă.

Pe de altă parte, o relație la locul de muncă poate însemna că problemele personale pot interfera cu munca și invers (48%), dar și posibile acuzații de favoritism (20%) și dificultăți în a planifica concediile simultan (12%).

CITEȘTE ȘI: Ai o compatibilitate! Cu un infractor cibernetic…

- Publicitate -

Ultimele

Piața jucăriilor din România, nivel record de peste 1,7 miliarde lei în 2022

Cifra de afaceri a pieței de jucării din România (producție & comerț) a crescut cu 14% față de 2020...