IT&C a intrat anul trecut, pentru prima dată, în top 5 sectoare economice

Cu o cifră de afaceri de 70,3 miliarde lei în 2020, sectorul IT&C s-a aflat, pentru prima dată, în top 5 sectoare economice, conform specialiștilor Keysfin.

IT&C a înlocuit, în top 5, Energia & Gazele.

Comerțul a continuat să fie cel mai mare sector economic românesc și în anul 2020, cu o cifră de afaceri de 652 miliarde lei (40% din total).

Topul este completat de industria prelucrătoare, cu 393 miliarde lei (24% din total), construcții, cu 129 miliarde lei (8% din total), transport & depozitare, cu 95 miliarde lei (6% din total).

În 2020, cele mai mare creșteri procentuale anuale ale cifei de afaceri au fost înregistrate de construcții (+18,8% în anul pandemiei).

Urmează sănătatea & asistența socială (+10,4%, la 15,6 miliarde lei), IT&C (+5,6% în 2020), distribuția apei & salubritate (+2%, la 17 miliarde lei) și activitățile profesionale.

La polul opus, sectoarele care au avut cele mai mari scăderi procentuale anuale în 2020 au fost cultura & divertismentul (-34,4%, la 8,5 miliarde lei) și hotelurile & restaurantele (-31,3%, la 18,7 miliarde lei).

Au scăzut și industria extractivă (-18,9%, la 26 miliarde lei), serviciile administrative & suport (-10,8% la 30 miliarde lei) și educația (-9%, la aproape 1,6 miliarde lei).

Profitabilitate record în 2020

În anul 2020, rezultatul net al companiilor nefinanciare din România a crescut cu aproape 13% față de 2019 și a depășit, pentru prima dată, pragul de 100 miliarde lei.

Astfel, profitul companiilor a ajuns în 2020 la 104,5 miliarde lei, cu 221% mai mult față de 2015 și cu 584% mai mult față de 2010.

În ce sectoare lucrează cei mai mulți angajați

În topul sectoarelor cu cei mai mulți angajați pe primul loc s-a menținut industria prelucrătoare, unde au fost angajate peste un milion de persoane (26% din total).

Urmează comerțul (cel mai mare sector economic după cifra de afaceri și numărul de companii) cu 815.000 de angajați (20% din total) și construcțiile cu 416.000 de angajați.

În total, în România au fost 4 milioane de angajați în 2020, cu 4% mai puțin decât în 2019.

- publicitate -

trebuie să citești