Investițiile în real estate au atins 323 milioane euro în prima jumătate din an

În primul trimestru al anului 2022, sursa de capital a fost exclusiv străină

Volumul total al investițiilor din piața imobiliară locală a ajuns la 323 milioane de euro în prima jumătate a anului 2022, cu 6% mai mult comparativ cu valoarea tranzacționată în aceeași perioadă a anului precedent, conform CBRE.

În primele șase luni au fost semnate 14 tranzacții, cu o valoare medie de 23 milioane euro. Totodată, 79% din volumul de tranzacții a fost încheiat în al doilea trimestru al anului.

Cea mai mare tranzacție a anului până în prezent a fost semnată în al doilea trimestru al anului, odată cu achiziția EXPO Business Park de către S IMMO AG de la Portland Trust.

Deținând cea mai mare pondere din volumul total al investițiilor, București totalizează 10 tranzacții, cu doar 20% din investiția totală direcționată către orașe regionale, Cluj-Napoca fiind cea mai căutată locație.

Din punct de vedere al sectoarelor, birourile ocupă prima poziție, cu o cotă de 62% din volumul total al investițiilor pe țară în primul trimestru din 2022.

Sectorul industrial reprezintă 15%, iar cel de retail reprezintă 12% din volumul total, în timp ce hotelurile și proiectele mixed-use au o cotă comună de 11%, potrivit raportului CBRE.

În ceea ce privește naționalitatea investitorilor, cea mai importantă parte a capitalului, 37% din volumul total de investiții, a fost adusă de austrieci, urmați de belgieni (22%) și români (18%).

În primul trimestru al anului 2022, sursa de capital a fost exclusiv străină, investitorii români încheind mai multe tranzacții în cel de-al doilea trimestru.

CITEȘTE ȘI: Care este perspectiva consumatorilor asupra pieței imobiliare

- Publicitate -

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Cum să alegi conectorii potriviți pentru doze electrice în funcție de proiectul tău

Alegerea conectorilor potriviți pentru dozele electrice este un pas esențial în orice proiect de instalație electrică, fie că este...