Investiții de aproape 4 milioane de euro realizate de TechAngels anul trecut

Investitorii din grupul TechAngels au înregistrat o creștere de aproape trei ori a investițiilor în a doua jumătate a anului 2024, ajungând la 2,757 milioane euro investite direct în startup-uri tech. Suma totală investită anul trecut se ridică la 3,777 milioane de euro, în creștere cu 25% față de 2023.

Pe parcursul anului 2024, peste 200 de startup-uri locale au fost analizate de membrii rețelei, dintre care 116 pe platforma de lucru internă, iar aproximativ 90 dintre acestea au susținut pitch-uri la întâlnirile săptămânale.

Rundele finanțate de investitorii TechAngels au fost destinate unor startup-uri noi pentru portofoliile individuale (28% dintre membri) și, respectiv, unor runde follow on la startup-urile din portofoliu (26% dintre membri).

Estimările arată că un număr de aproximativ 26-30 de startup-uri, reprezentând industrii variate, s-au alăturat în acest an potofoliului consolidat de peste 240 al întregii rețele de investitori. 50% dintre investitori au optat să nu investească în acest an.

Soluțiile HealthTech au ocupat prima poziție, cu 14,66% dintre startup-urile evaluate, urmat de FinTech, cu 12,93%, Proptech (10,34%), EdTech (8,82%), și soluțiile pentru mobilitate (6,90%), arătând o diversitate robustă a soluțiilor tech locale.

CITEȘTE ȘI: Șapte startup-uri acceptate în programul de accelerare Advancing AI

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...