Interesul față de soluțiile de digital banking a crescut cu 13% față de 2017

62% dintre toți respondenții unui studiu Mastercard și-au exprimat interesul pentru platformele digitale de banking, în detrimentul soluțiilor offline, o creștere de 13% comparativ cu 2017.

Mai mult de doi din cinci europeni (42%) declară că efectuează tranzacții online sau printr-o aplicație mai frecvent în prezent decât în înainte de pandemie.

Aproximativ jumătate (52%) dintre utilizatorii existenți de servicii tip digital banking declară că pandemia nu a schimbat frecvența cu care efectuează tranzacții anul acesta, în timp ce doar 6% spun că tranzacțiile lor online și prin aplicații au scăzut comparativ cu 2019.

Est-europenii, optimiști în ceea ce privește viitorul fintech

Consumatorii din Europa de Est și-au exprimat un interes pozitiv în acest tip de platforme, cu 13% mai mult comparativ cu omologii lor din Europa de Vest (57% vs. 44%).

În ceea ce privește gradul de utilizare, în medie, 50% dintre est-europeni spun că a crescut frecvența cu care efectuează tranzacții online sau prin intermediul aplicațiilor, precum și numărul acestora, în timp ce doar 39% dintre cei din Europa de Vest declară același lucru.

Europenii au încredere în bănci

În timp ce rata de adopție a serviciilor de digital banking continuă să crească de la an la an, o majoritate semnificativă (85%) dintre europeni consideră că băncile fizice vor exista în țara lor și peste 10 ani.

Astfel, ai puțin de un sfert ar trece de la banca actuală la o bancă exclusiv digitală în următoarele 12 luni (23%).

În plus, 61% dintre europeni consideră că băncile sunt cel mai important consilier financiar – considerabil înaintea prietenilor și a membrilor familiei, mass-media, companiilor de consiliere financiară sau altele.

- Publicitate -

Idei creative pentru prima amenajare a grădinii

Descoperirea bucuriei de a-ți amenaja grădina pentru prima dată poate părea o provocare, dar este și o oportunitate minunată...

Scădere puternică a tranzacțiilor imobiliare în București după primele patru luni din 2025

De la începutul anului 2025, au fost realizate 15.000 de tranzacții imobiliare, cu aproape 12% sub numărul tranzacțiilor realizate...