După declanșarea conflictului din Ucraina solicitările pentru spații de lucru din partea companiilor ucrainene au înregistrat o creștere de la o lună la alta, arată datele 24REAL.
Purtăm discuții avansate cu o mare companie din Ucraina, specializată în domeniul IT, pentru deschiderea unui punct de lucru de 500 mp în București, precizează Constantin Căpraru, managing partner 24REAL
În următorii 2 ani, compania țintește să angajeze 30-40 de specialiști, iar în cinci ani plănuiește să ajungă la sute de angajați în București.
Compania respectivă deținea, înainte de debutul războiului, peste 7.000 mp spații de birouri în Kiev, însă mare parte dintre angajați au plecat deja în Polonia, Georgia și România.
Specialistul 24REAL a mai subliniat că există un interes ridicat și pentru achiziții pe piața de birouri din capitală, atât de proiecte mici, cu randamente bune.
Birourile din zona de Nord a Bucureștiului nu mai sunt principala destinație pentru companiile care caută să închirieze spații de birouri, iar interesul s-a mutat spre Centru, Sud sau Vestul Capitalei.