Interes crescut pentru clădirea de birouri NEPI din Timișoara

City Business Centre Timişoara (CBC), cel mai mare complex de birouri din vestul țării, a înregistrat un record în materie de volum de închirieri pe piața office în 2015. Astfel, suprafața tranzacționată anul trecut totalizează 10.500 mp, rezultat care indică o creștere importantă a interesului companiilor pentru Timișoara.

Odată cu darea în folosinţă a clădirii E, în a doua parte a anului trecut, suprafaţa închiriabilă a City Business Centre a crescut la 47.141 metri pătraţi. Cele 5 clădiri care alcătuiesc complexul sunt închiriate în prezent în proporție de peste 95%. Numărul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în prezent în centrul de afaceri de clasă A a crescut considerabil în ultima perioadă, depășind în acest moment 5.000 de angajați.

„În cea de-a doua parte a anului trecut, am primit numeroase solicitări de închiriere din partea unor companii multinaţionale, care activează în special din domeniile IT, engineering sau financiar. În 2016 aşteptăm concretizarea planurilor unor chiriaşi care vor avea ca rezultat expansiunea acestora şi atingerea unui grad de ocupare a celor 5 clădiri până la aproximativ 100%. Asigurarea mediului optim pentru dezvoltarea sustenabilă a companiilor în clădirile noastre este o prioritate pentru noi”, nuanțează Lori Collin, Office Executive în cadrul NEPI pentru City Business Centre.

“Piața birourilor din vestul țării se maturizează. Proiectul City Business Centre s-a conturat tot mai clar în principalul pol de dezvoltare economică și de business în Timișoara, cu o excelentă infrastructură și continuă să atragă interesul companiilor care vor să dezvolte afaceri în zona de vest“, declară Ovidiu Şandor, dezvoltatorul City Business Centre Timișoara.

Unele dintre companiile care își desfășoară activitatea în cel mai modern centru de business din Timișoara şi-au extins suprafețele ocupate în anul 2015. Însă au fost semnate și contracte cu chiriași noi: Bosch, Hella, Ernst & Young, respectiv Banca Transilvania.

- Publicitate -

Aproape o treime dintre cei care călătoresc cu autocarul sunt nemulțumiți de autogări

Aproape o treime dintre cei care călătoresc cu autocarul sunt nemulțumiți de calitatea autogărilor, considerându-le nesigure, arată un sondaj...

1 din 7 români consideră că deșeurile de plastic din natură au devenit o problemă majoră

Deșeurile din plastic aruncate în natură – în păduri, ape sau pe marginea drumului – sunt considerate una dintre...