All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

joi | 26 noiembrie | 2020
9.9 C
București

Îngrijorarea europenilor în legătură cu problemele financiare și locul de muncă a scăzut

Îngrijorarea europenilor în legătură cu problemele financiare și cu locul de muncă a scăzut în primele patru luni de la relaxarea primelor restricții impuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19.

Potrivit studiului Deloitte State of Consumer Tracker, două treimi dintre respondenți sunt mai deschiși la ideea de a efectua cumpărături costisitoare și mai relaxați în legătură cu stabilitatea jobului.

Cu toate acestea, europenii încă sunt preocupați de bunăstarea fizică în aceeași proporție ca în perioada de restricții (47% la finalul lunii august, față de 48%, în luna mai).

Studiul arată că siguranța rămâne o preocupare pentru consumatorii europeni, având în vedere că aproximativ jumătate dintre aceștia (45%) declară că nu se simt în siguranță atunci când merg la cumpărături în magazine.

- PUBLICITATE -

Germanii sunt cei mai îngrijorați în acest sens (55%), urmați îndeaproape de polonezi (51%), iar la polul opus se află belgienii (40%).

Cu toate acestea, consumatorii își păstrează preferințele pentru efectuarea anumitor cumpărături în mediul off-line, aproape trei sferturi dintre respondenți intenționând să meargă în magazine pentru alimente (77%) și bunuri de uz casnic (73%).

Rezultatele mai arată și că, în intervalul de timp scurs de la relaxarea restricțiilor, intenția de a achiziționa bunuri de uz casnic s-a temperat – ponderea respondenților care vor să cheltuie mai mult pe astfel de bunuri a scăzut de la 20% în mai 2020, la 12% la finalul lui august.

De asemenea, după ce, în luna mai, 24% dintre respondenți spuneau că vor să cheltuie mai mult pe alimente, ponderea acestora a ajuns la 16% în august.

Analizând comportamentul de consum, studiul arată că profilul cumpărătorului responsabil din punct de vedere social, care intenționează să cumpere mai mult de la producători locali, chiar dacă bunurile sunt mai scumpe, domină în continuare la nivel european (43%).

Patru din zece europeni se declară vânători de chilipiruri, care cumpără spontan articole de care nu au neapărat nevoie, dar pentru care găsesc oferte convenabile, acest profil fiind cel mai des întâlnit în rândul germanilor (47%) și al britanicilor (48%).

Următoarele profiluri din punctul de vedere al ponderii în rândul europenilor sunt al consumatorului comod (34%), care cumpără mai degrabă din magazine de proximitate, și al consumatorului care își face provizii (32%), cumpărând produse ce pot acoperi mai mult decât nevoile imediate.

Studiul Deloitte State of Consumer Tracker este realizat în baza unor chestionare on-line aplicate bilunar în Australia, Belgia, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Irlanda, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Polonia, Spania și Statele Unite.

- PUBLICITATE -