All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

marți | 22 septembrie | 2020

ING permite retrageri fără card la bancomate, prin aplicația Home’Bank

Începând cu acest weekend, clienții ING care dețin un cont curent au posibilitatea de a retrage sume mici de numerar fără a-și folosi cardurile la toate bancomatele ING din România.

Această funcționalitate poate fi accesată exclusiv prin aplicația mobilă Home’Bank, unde clienții pot genera un cod format din șase cifre care va fi ulterior solicitat și introdus la bancomat.

Cum funcționează sistemul?

Clienții trebuie să deschidă aplicația mobilă Home’Bank, să meargă la secțiunea Plăți și să acceseze Retragere fără card. Acolo, ei selectează suma și contul curent din care aceasta va fi retrasă.

Codul format din șase cifre este apoi generat și are o disponibilitate de maximum 15 minute.

- PUBLICITATE -

Odată generat, validitatea codului poate fi verificată în Home’Bank, unde clienții au un cronometru în timp real în secțiunea dedicată, precum și un pop-up în pagina de pornire a aplicației care îi avertizează că au un cod activ.

În plus, utilizatorii aplicației mobile Home’Bank au opțiunea de a dezactiva codul în timpul acestor 15 minute de valabilitate, în cazul în care se răzgândesc în privința sumei pe care doresc să o retragă sau doresc anularea operațiunii cu totul.

Funcționalitatea de retragere fără card este disponibilă numai pentru conturile curente în lei, iar limita de retragere este de 500 lei/zi, respectiv 10.000 lei/lună.

Odată finalizate tranzacțiile, clienții primesc notificări push sau sms, dacă cele două opțiuni sunt activate în aplicație.

- PUBLICITATE -