Cei care dețin un cont curent la ING Bank pot transfera bani către clienții băncilor care utilizează la rândul lor serviciul AliasPay, folosind doar numerele de telefon ale destinatarilor.
Primirea banilor prin AliasPay presupune asocierea numărului de telefon cu un IBAN.
Astfel, clienților ING li se va asocia automat numărul de telefon celui mai vechi IBAN din portofoliul lor.
Odată activat, aceștia pot primi la rândul lor bani de la clienții băncilor care folosesc acest serviciu.
În medie, clienții ING Bank fac peste cinci milioane de tranzacții pe lună în Home’Bank, dintre care peste 10% sunt către conturi ING prin funcționalitatea „Plata către un prieten”.
Clienții ING pot face plăți interbancare prin numărul de telefon în limita de 3.000 de lei per transfer.
AliasPay a fost dezvoltat de către Transfond și a fost lansat în luna martie 2021, iar în prezent alte două bănci din România oferă acest serviciu.