Indicele Proprietăţilor Rezidenţiale, trimestrul IV 2017

Indicele național al noii emisiuni a Indicilor Prețurilor Rezidențiale din România rămâne stabil, înregistrând o ușoară creștere de 0,3% în trimestrul IV al anului 2017, potrivit raportului Eurobank Property Services (EPS).

Tendința ascendentă anuală a fost continuată, rezultând o creștere globală de 6,6% pe an, față de trimestrul corespunzător din 2016.

Creşterile trimestriale recente, coroborate cu evoluţia pozitivă din ultimii cinci ani, cu o medie anuală de 2,5%, susțin tendința de revenire a pieței româneşti. Și evoluțiile de la an la an ale indicelui prețurilor din București, care și-a continuat parcursul ascendent cu o valoare de 4,6%, respectiv ale indicelui Bucuresti-periferic, cu 3,9%, confirmă această prognoză.

București Centru și București &Ilfov au prezentat, de asemenea, creșteri anuale ale prețurilor în cel de al IV-lea trimestru al lui 2017, de 7,8%, respectiv 1%.

În ceea ce privește cele opt diviziuni ale României, patru dintre acestea și-au continuat tendința de creștere trimestrială a prețurilor, în timp ce restul de patru au evoluat negativ. Regiunea Sud conduce lista diviziunilor cu evoluție pozitivă, cu o creștere trimestrială de 3,6%, iar Muntenia a înregistrat cea mai accentuată scădere, cu un procent de -2,1%.

Evoluţia indicilor individuali aferenţi celor mai mari unsprezece orașe din România indică în general o performanță trimestrială stabilă, cu fluctuații care par a constitui mai degrabă corecții pe termen scurt. Oradea prezintă cea mai mare creștere a prețurilor trimestriale cu 4,1%, față de celelalte orase. Pe de altă parte, Timișoara a înregistrat cea mai mare scădere a prețurilor, cu -1,8%.

indice-proprietati-eps

Prețul proprietăților noi din București a continuat și el creșterea trimestrială, cu aproximativ 1%, contribuind, de asemenea, la creșterea de 1% a proprietăților noi la nivel național.

În concluzie, noul indice al prețurilor rezidențiale EPS prefigurează o creștere a pietei, mai pronunțată în orașele mari. Evoluțiile din următoarele trimestre vor aduce confirmarea pe termen extins a acestor tendințe.

Eurobank Property Services (EPS) analizează trimestrial evoluţia Indicelui Proprietăţilor Rezidenţiale pentru piaţa din România, acesta fiind bazat pe date istorice care acoperă o perioadă de 13 ani, începând din 2005.

- Publicitate -

Marea majoritate a românilor consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună

Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de...

3 din 4 români ar vrea să-și renoveze locuința în 2025. Buget mediu de 9.000 de lei

Renovarea locuinței este o prioritate pentru mulți dintre români în acest an, arată un studiu Raiffeisen Bank. 3 din...