În România sunt 1,2 milioane de locuri de parcare și 7 milioane de autovehicule

În România erau disponibile, la finalul anului 2019, 1,2 milioane de locuri publice de parcare, pentru cele 7 milioane de autovehicule înmatriculate. 

Tariful anual pentru parcările de reședinţă variază între 30 și 100 lei în localităţile mici, respectiv între 70 și 150 lei în orașele mari.

Pentru abonamente, preţurile de închiriere variază între 15 lei/lună și 1.000 lei/lună.

Tariful orar de ocupare pentru parcările publice cu plată variază între 1 și 5 lei, cu excepţia Bucureștiului și Clujului, unde limita maximă ajunge la 10 lei.

Numărul total al locurilor de parcare de pe stradă (on-street) este de 403.148, dintre care care: 128.735 sunt cu plată, 252.742 sunt fără plată, 13.728 sunt pentru persoane cu dizabilităţi, 124 sunt pentru mașini electrice.

Numărul total al locurilor de parcare din afara străzii (off-stret) este de 155.052, iar cel al locurilor de parcare inteligente este de 9.742.

Doar 16 orașe au hărţi publice ale parcărilor, în timp ce în 49 de orașe se poate plăti parcarea prin aplicaţie, în 47 de orașe se poate plăti parcarea prin SMS, în 53 de orașe se poate plăti parcarea la DGITL, deși ar trebui să fie posibil în toate orașele, în 11 orașe se poate plăti taxa de parcare prin ghiseul.ro, în 9 orașe se poate plăti taxa de parcare doar numerar, la persoana angajată să gestioneze parcarea, iar în 19 orașe din ţară există parcometre la care se poate plăti utilizarea parcării.

Orașele cu cele mai multe locuri de parcare din România

Localitate Venituri totale (lei)Număr locuri publice de parcare
1Bucuresti + sectoare25.592.116,10349.600
2Cluj-Napoca23.610.983,6738.475
3Oradea16.000.000,0027.906
4Sibiu8.860.000,0020.836
5Brașov7.264.702,5057.625
6Timișoara7.217.704,0010.474
7Iași5.783.482,0069.837
8Pitești4.833.295,0039.903
9Constanța4.251.290,0031.233
10Baia Mare3.548.148,0023.636
Sursă date: Vegacomp Consulting

Cum a fost realizat studiul

Studiul a fost realizat de Vegacomp Consulting, un integrator de soluții inteligente la cheie.

Metodologia acestui raport constat în colectarea datelor de la primării, dar și verificarea acestor informații cu alte surse terțe: media si furnizori.

Reprezentanții Vegacomp Consulting au trimis adrese la 324 de primării din România, dintre care au raspuns solicitării un număr de doar 248 de oraşe, nu direct, ci deseori în două sau chiar trei runde de revenire a solicitărilor de informații. Pentru Bucureşti, au fost incluse șapte primării, în raport.

Documentul prezent include informațiile prelevate de la primării şi din celelalte surse relevante, în perioada 9 aprilie – 15 septembrie 2020.

- Publicitate -

1 din 7 români consideră că deșeurile de plastic din natură au devenit o problemă majoră

Deșeurile din plastic aruncate în natură – în păduri, ape sau pe marginea drumului – sunt considerate una dintre...

Românii au nevoie de o sumă mai mare decât salariul mediu anual mediu ca să-și permită o mașină SH

După analizarea piețelor de mașini second hand din 23 de țări europene, s-a constatat că, în medie, este nevoie...