Într-un interval de timp record, doar 9 luni, Organizația Salvați Copiii România a realizat lucrări ample de reabilitare pentru secții vitale ale Maternității Polizu din București: Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator și Secția Obstetrică-Ginecologie 4.
Cele mai complexe intervenții au avut loc în Blocul Operator, Secția ATI și spațiile adiacente, zone care nu au mai fost renovate complet de mai bine de 40 de ani. În cadrul investiției totale de peste 3.600.000 de euro, a fost achiziționat inclusiv un generator electric cu o capacitate de 630 kVA, ce poate susține întreaga activitate a spitalului în caz de avarie electrică.
Proiectul de modernizare a inclus înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare, a celor de gaze medicale, precum și a sistemelor de ventilație și climatizare, pentru a asigura un mediu steril adecvat intervențiilor chirurgicale de înaltă complexitate, modernizarea sălilor de operație și înlocuirea echipamentelor medicale cu unele de ultimă generație.
Pentru a garanta siguranța pacientelor, înainte de relocarea activității, au fost necesare lucrări de revizie în sala de operații din cadrul Centrului de Excelență al Maternității Polizu și relocarea Unității de Transfuzii Sanguine, care să permită desfășurarea intervențiilor chirurgicale în condiții optime pe perioada lucrărilor de renovare și modernizare.
Anual, în secția Obstetrică-Ginecologie IV (Septica) sunt tratate peste 2.200 de paciente, dintre care aproximativ 660 sunt transferate din alte secții ale spitalului, iar aproape o treime provin din mediul rural. În cadrul proiectului au fost realizate lucrări de renovare în 11 saloane care au presupus intervenții complexe.
Maternitatea Polizu îngrijește aproximativ 3.000 de nou-născuți în fiecare an, dintre care 10-11% sunt prematuri, fiind și cazuri cu greutăți sub 1.200 grame. În 2023, cel mai mic prematur care a supraviețuit cântărea doar 540 de grame la naștere.
Anual, medicii efectuează aproximativ 3.200 de intervenții în Blocul Operator, dintre care peste 1.200 sunt intervenții majore, cu un grad ridicat de complexitate. Astfel, în Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică.
O bună parte din fondurile necesare au fost donate de Global Records, Lidl, OMV Petrom, DB Schenker, Alpha Bank, Premium Sell, Gica Import Export, Ariston, Booklet, Oriflame, BCR, Mindit, Michelin, DP World, Asociația Studenților la Construcții din București – 2006.